|
Ce-i firul scurt al sorţii...
Soţiei mele Ortansa
DORU MACRIŞ
Veneai direct în toamnă nesubjugată de vară;
Noiembrie, acelaşi, mă încercase greu.
Soarele cernit ca scrumul de ţigară
Bătea monedă tristă în hanoracul meu.
Veneai ca o-ncercare a umbrei de-a fi viaţă.
Pe frunte fâlfâiră melancolii de fond,
Când peste doi ochii negri se revărsa măreaţă
Înalta dinastie a părului tău blond.
Şi nu erau cuvinte prin foamea de cuvinte,
Şuvoaie de fecioare te însoţeau zâmbind,
Erai ca o poveste sălbatic de cuminte,
Erai ca o mirare, erai ca un colind.
Tu, adâncită în tine, zâmbeai în colţul gurii,
Într-un crâmpei de viaţă să pui atâta foc,
În colţuri de vocale miracolul naturii,
Şi vreascuri de dorinţe şi toate la un loc.
|