Phoenixmission.org

_{^{Notiţe nostalgice de călătorie}}

_{^{Aproape că mi-e frică să scriu despre Paris, mi-e teamă să nu-l "desacralizez", să nu îi spulber mitul, cu peniţa mea nepricepută…, dar amintiri atât de frumoase îmi dau ghes, dantele de arhitectură îmi croşetează cuvintele şi… lăsaţi-mă să vă spun impresiile mele de femeie (tot) romantică, (tot) fascinată de frumos, (tot) copilă, pe undeva…}}

_{^{Ştiu că s-a scris mult despre "oraşul luminii", aşa cum i se spune, de aceea nu mi-am propus să scriu noutăţi, ci doar impresii care mi-au atins coarda sensibilă a inimii şi m-au făcut să nu pot uita acest oraş de vis.
Am ajuns la Paris în după-masa zilei de 26 august a.c şi la aeroport ne-a aşteptat gazda noastră - un om credincios, slujitor dedicat lui Dumnezeu, având o familie la fel de specială.
Teofil ne-a întâmpinat fără “aere pariziene”, cu un larg zâmbet “românesc”. Drumul spre casa lui l-am făcut depănând amintiri, povestind despre America – unde viaţa noastră se derulează de mai bine de 12 ani, iar el povestindu-ne despre Franţa, ţara lui "adoptivă". Acasă, Mariana, soţia sa şi Denis, băiatul (pe care nu l-am văzut de când era mic şi care acum e un tânăr creativ şi foarte politicos) ne-au ieşit în întâmpinare şi ne-am simţit imediat “în familie”.
Din bucătăria Marianei ieşeau aburii îmbietori de mâncare, aşa că… ne-am aşezat cuminţi la masă. Shanea, fetiţa noastră de 2 ani şi 10 luni, deşi obosită de călătorie, a fost totuşi convinsă de mâncarea bună a Marianei să nu o lase în farfurie.
Nu am vrut să pierdem timpul cu… odihna, aşa că am plecat să vedem Turnul Eiffel, vestit pe toate meridianele, simbolul Franţei. Seara l-a făcut şi mai impunător, mai misterios… Am savurat, din vârful lui, Parisul- ca un covor de lumini multicolore.
Gustave Eiffel- al cărui nume este purtat de monument, a fost reticent la început faţă de acest proiect conceput iniţial de Emile Nouguier, Maurice Koechlin şi Stephen Sauvestre, angajaţi la Eiffel & Co. Gustave Eiffel a cumpărat însă, acest brevet.
Turnul Eiffel a fost construit în 1887-1889 din oţel produs la Reşiţa. Are o înălţime de 324,8 metri (cu antenă), o lăţime de 124,9, greutatea de 10 000 de tone şi are 1.665 de scări. Sigur că unii vizitatori mai aventuroşi s-au apucat să “escaladeze” pe scări Turnul Eiffel, dar noi am preferat să stăm docili la cozi parcă interminabile, pentru a intra în unul din lifturi. Oricum, scările nu duceau decât până la nivelul al doilea, aşa că  şi "vitejii" au apelat până la urmă, la lift.
Turnul Eiffel, inaugurat pe data de 31 martie 1889 şi deschis pe 6 mai, a fost întâmpinat reticent de public, considerându-l o construcţie inestetică. Probabil spiritul clasic al vremii nu a putut adopta imediat un stil “modernist”… Şi spiritul acesta domină timpul: câţi oare nu suntem atât de precauţi, când e vorba de ceva nou?
Am revenit pe pământ (şi la propriu şi la figurat) abia târziu, pe la ora 12 noaptea, plini de frumos, de impresii şi apoi am luat-o spre casă, neocolind faimosul Champs Elysees.
A doua zi, am pornit cu forţe proaspete să cucerim alte “puncte tari” ale Parisului. Gazdele noastre, buni ghizi, ne-au propus traseul: Notre Dame, Muzeul Louvre, Opera Garnier, Arcul de Triumf, din nou Turnul Eiffel (să îl vedem şi ziua) şi Sacre Coeur.}}

_{^{Iată-ne la Notre Dame, catedrală ridicată din dorinţa episcopului de Paris - Maurice de Sully. Lucrările la acest lăcaş de cult au fost începute în 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, iar pe la mijlocul sec. al XIII-lea, catedrala în stil gotic timpuriu a fost terminată. În partea de jos, există trei portaluri: în nord - Portalul Fecioarei, în centru - Portalul Judecăţii de apoi şi în sud - Portalul Sfintei Ana, cu scene din viaţa mamei Fecioarei Maria. Nivelul inferior include celebra fereastră în roză care are un diametru de 10 metri, având în faţa sa statuia Fecioarei cu Pruncul în braţe. Orga datează din 1730, a fost restaurată în 1962 şi este cea mai mare orgă din Franţa. Catedrala Notre Dame a fost motiv de inspiraţie în opera lui Victor Hugo, “Cocoşatul de la Notre Dame”,  dar şi în comedia muzicală “Notre Dame de Paris” a lui Luc Plamadon şi Richard Cocciante.
Am fost uimită de atâta dantelărie de arhitectură câtă oferă Notre Dame! Aş fi vrut să pot pune mâna pe fiecare detaliu, să îi surprind măiestria, să îi aflu secretul.}}

_{^{Flămânzi fiind de frumos, de a înmaganzina în suflet toate comorile pe care ni le punea la dispoziţie această mare metropolă, am pornit spre Muzeul Louvre, fost palat regal situat în centrul Parisului. Muzeul are trei aripi: Denon, Sully şi Richelieu. Fiindcă am fost cu Shanea – fetiţa noastră zglobie care încă nu gustă arta, nu am putut vizita muzeul. Dar şi aşa, exteriorul grandios, ne-a încântat. Este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa după suprafaţă, (are 210.000 m², dintre care 60.600 m² destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene, până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă, din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la 1848, din Grecia, Egipt, Orientul Apropiat, Europa Occidentală.
Aici veţi vedea piese celebre: "Venus din Milo", "Gioconda" de Leonardo da Vinci, "Codul lui Hammurabi," "Libertatea conducând poporul" de Eugène Delacroix. Se pare că Muzeul Louvre este de asemenea, şi unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.  Piramida de sticlă din mijlocul Curţii Napoleon a fost construită de Ieoh Ming Pei şi a fost inaugurată la 30 martie 1989. Deşi câţiva stropi hotărâţi de ploaie şi-au propus să ne alunge, am rămas pe loc, gata să îi înfruntăm, înarmaţi cu  umbrela pe care Shanea o agita ca o balerină, printre porumbeii adunaţi în faţa Luvrului.}}

_{^{Opera Garnier nu este cu nimic mai prejos. Este construită în stilul neo-baroc şi este al treisprezecelea teatru care găzduieşte Opera din Paris, de la fondarea sa de către Ludovic al XIV-lea în 1669. Palatul Garnier a fost construit la ordinul lui Napoleon al III-lea, ca parte a unui plan de mare anvergură de modernizare urbanistică, realizat de către Baronul Haussmann. Proiectul operei a avut parte de o competiţie, câştigată de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut. El va continua să activeze în acest domeniu prin construcţia Operei Garnier de Monte-Carlo, în Monaco.
La data de 5 ianuarie 1875,  are loc reprezentaţia inaugurală în prezenţa oficialităţilor. Faţada este realizată din marmură, coloanele şi traversele din fontă. Opera Garnier este un monument "de rezistenţă" al Parisului.}}

_{^{Urmând traseul, următorul popas este Arcul de Triumf. Măreţ, impunător, Arcul de Triumf este un monument situat în Place de l'Étoile. A fost comandat de Napoleon Bonaparte în 1806, a fost înălţat în sec. al XIX-lea şi terminat în 1836. Arcul de Triumf are o înălţime de 50 de metri, este construit în stil romanic şi pe el sunt sculptate patru statui, câte una pe fiecare parte a stâlpilor: « Rezistenţa », « Pacea », « Triumful din 1810 » şi « La Marseillaise ». La baza sa se află Mormântul Soldatului Necunoscut, care se comemorează pe 11 noiembrie, ziua armistiţiului semnat între Franţa şi Germania în 1918.}}

_{^{Aici am avut mari emoţii, aveam impresia că toate maşinile circulă fără nici o regulă (mă gândeam, măcar să funcţioneze regula priorităţii de dreapta, dar mi se părea că suntem gata-gata să ne ciocnim!).}}

_{^{Ultimul popas pe care îl facem este Bazilica Sacré-Coeur,  o biserică situată în Piaţa St. Pierre, pe colina Montmartre. A fost construită sub îndrumarea arhitectului Paul Abadie (10 decembrie 1812-2 august 1884) în stil romano-bizantin. Lucrările au început în 1875 şi construcţia s-a finalizat în 1914.
Dealul Montmartre se situează în partea  nordică a Parisului şi se ridică la 129 de metri peste nivelul mării. Aici este locul în care Dionisie, primul episcop al Parisului, a suferit moartea martirică. Până la revoluţia din 1789, aici a fost o mare mănăstire benedictină, întinsă pe tot dealul. Revoluţionarii francezi au distrus mănăstirea şi au ghilotinat toate măicuţele. După înfrângerea suferită de Franţa în războiul franco-german, Alexandre Legentil şi Hubert Rohault de Fleury au decis să construiască o catedrală dedicată Cultului Inimii lui Hristos, în semn de pocăinţă pentru păcatele comise şi pentru sângele vărsat. Am fost impresionaţi de arhitectura acestei biserici, dar mai ales, de mesajul ei, ea ridicandu-se ca o fluturare de steag alb...
Pe străduţele înguste din jurul bazilicii sunt o mulţime de magazine cu suveniruri, aşa că nu am rezistat tentaţiei de a cumpăra vederi pentru vechea mea colecţie şi mici "amintiri" care să îmi împrospăteze în minte, puţinul timp petrecut acolo.
Din păcate, aici se încheie vacanţa noastră pariziană. Am venit acasă mai bogaţi, purtând în noi atâtea locuri inedite, atâta artă… Aş reveni oricând acolo, să vizitez tot ce nu am reuşit acum - şi sunt o mulţime de altele ce te îmbie să te laşi în voia lor, pentru a te inunda de frumuseţe.}}

_{^{Mulţumiri speciale lui Denis Pribec pentru fotografii. Multe dintre fotografiile lui Denis sunt şi în Album foto (Paris, august 2009).}}

_{^{www.orizontcrestin.org}}