|
by Aurel Anghel
 După patru ani
Pe data de 1 decembrie 2003 mă aflam pe aeroportul din Shanghai. Plecam din China după o perioadă de trei luni.
A fost cea mai neaşteptată experienţă a vieţii mele care s-a concretizat într-o carte pe care am intitulat-o O CLIPĂ ÎN CER. Numărul mic de exemplare, 300, în care am editat-o, spre bucuria mea, s-a dovedit a if insuficient. Mai am în biblioteca proprie doar două exemplare şi am avut iniţial tendinţa de o retipări cu unele modificări.
Ideea scrierii altei cărţi MI-a venit pe neaşteptate. Soţia mea, Matilda Anghel, a scris în timpul primei călătorii la Shanghai un jurnal cu impresii pe care l-am recitit de curând. Voi if dator să recunosc adevărul aprecierilor deosebite pe care Le-a primit de la câţiva prieteni de familie care au citit acest jurnal. Una dintre ele m-a incitat în mod deosebit şi îmi face plăcere să o amintesc în noua mea carte despre China.
Medicul M.S., prietenul nostru, care citise şi cartea şi jurnalul, a remarcat faptul că am folosit pentru cartea mea „O CLIPĂ ÎN CER” două articole din jurnalul Matildei.
- Cum vi s-a părut cartea? Dar jurnalul Matildei?
- Vreţi să fiu sincer?
- Da, desigur.
- Cred că era mai bine dacă ar if scris cartea doamna.
Cum Matilda nu a acceptat niciodată să publice jurnalul, mă voi folosi cu acordul ei de unele însemnări şi poate va avea bunăvoinţa de a mai scrie şi alte impresii pe care Le voi aduce în noua mea carte cu bucurie şi deosebită consideraţie.
Ideea scrierii unei cărţi noi despre China a căpătat contur concret chiar în seara dinaintea plecării. Mergeam să NE luăm rămas bun de la prietenii noştri C.M şi A.M. Din Buzău. Am oprit maşina în capătul Bulevardului Bălcescu să cumpărăm o floare.
M-a sunat pe Mobil domnul Artur Silvestri, întors de curând din străinătate care, aflând că plec pentru şase luni în China, MI-a oferit ideea scrierii unei noi cărţi. Ceea ce şi fac, mulţumindu-I pentru aprecierea şi încrederea comunicată atât de firesc şi convingător.
Şi iată-NE pentru prima oară împreună într-o călătorie în afara ţării, pe noi, A&M, traversând în noaptea de 22 spre 23 noiembrie două continente, numărând fuse orare timp de peste douăsprezece ore între marginea de vest a Europei, Amsterdam şi marginea de EST a Chinei, oraşul Shanghai, cu o populaţie cât a României.
Sosim aici chemaţi de copiii noştri în marea lor generozitate şi recunoştinţă pentru părinţi, doi foşti profesori care nu AR if avut nicio şansă de a mai pleca la această vârstă într-o călătorie atât de lungă şi ca timp şi ca spaţiu. Vom locui la Shanghai timp de şase luni, vom călători poate şi prin alte părţi ale aceste ţări cât un continent.
Vom if alături de ei într-un lung şi neaşteptat concediu în calitatea cea mai dragă unor oameni în vârstă, aceea de bunici, alături de ei şi de nepoata noastră Ioana, elevă în clasa a V-a la un colegiu britanic.
Cu patru ani în urmă Ioana mai mergea la grădiniţa unde mama ei a fost numită de trei ani directoare, la Fortune Kinder Garden.
Voi scrie în cartea mea despre această instituţie de învăţământ preşcolar, una din cele peste 50 care funcţionează în Shanghai şi despre firma la care munceşte Liviu Roşca, nu pentru a face reclamă şi nici Laudatio copiilor mei, ci pentru a convinge cititorii români că fanii nemuritorului proverb latinesc „AUDACES FORTUNA JUVAT” este de o stringentă actualitate în atât de complexa şi clocotitoarea contemporaneitate a acestui început de veac cel de al XXI-lea.
Când au plecat cu 7 ani în urmă cu două valize şi un copil în braţe, MI s-a părut că pornesc într-o aventură ca aceea a unui pui de cocor pornit singur, doar cu informaţia din arborele genealogic al speciei.
Desigur, dimensiunea temerilor noastre ca părinţi era justificată, ei însă aveau în afara geamantanelor instrumentul de comunicare în această lume total diferită de a noastră. Aventura iniţială în care au pornit a fost chiar această opţiune de a învăţa limba chineză, o limbă total diferită de limbile europene.
Acum, când drumul pe care merg este deja al lor, când copilul de 3 ani care nu ştia bine nici limba română vorbeşte deja această limbă şi învaţă tainele lumii în limbile engleză şi chineză, toate acestea sunt izbânzi reale, Dar câtă muncă, suferinţă şi chiar lacrimi au presupus toate AR putea şti doar ei, cei care s-au aventurat să trăiască altfel decât ţi se oferă în ţara at.
Este impresionantă dorinţa Ioanei de a se întoarce în România, care este ţara ei şi a bunicilor ei. Cu doi ani în urmă, de Crăciun, spre a NE oferi o surpriză, Ioana a venit singură de la Shanghai în vacanţa de iarnă. Nu voi uita niciodată acest moment al vieţii noastre, ca un Dar de cel mai mare preţ oferit de Cel de Sus.
Fortune Kinder Garden va sărbători în curând 8 ani de existenţă. Pentru acest eveniment Cristina a scris o carte de peste 400 de pagini în format A4, a parcurs deja doi ani de masterat în Ştiinţele educaţiei preşcolarilor şi s-a înscris pentru un doctorat la OPEN UNIVERSITY din Londra.
Toate acestea, rezumate în câteva propoziţii, par cuvinte de laudă. Ele sunt însă o realitate în spatele căreia se află o muncă tenace şi obositoare, şi de ce nu, chiar stresantă, noi ca părinţi nu putem să nu observăm ce efort au presupus toate aceste realizări de care ne este drag.
În clipa aceasta când scriu, Ioana este deja plecată de la ora 7,20 cu un autobuz special al colegiului la care învaţă. Matilda pregăteşte pogăcele pentru un târg de prăjituri care va avea loc peste două zile.
Mai are nevoie de făină. O chem pe Ay, femeia de ajutor din casă. Cum să-i spunem despre făină?
Mă apropii de aluatul pentru pogăcele, îl arăt, îi demonstrez că este prea moale, apoi rostesc în chineză deja cunoscuta expresie meio, care înseamnă că nu avem apoi întinde palma către fereastră, suflu în palmă şi o aud rostind în chineză mien făn, adică făină. Ar fi trebuit să fac vreo legătură cu mien pao, deja ştiu să spun “pâine şi apă” tiendă mien pao (Pâine dulce-cozonac) şi siendă mien pao (sărată), adică tot dulce, dar cu mai multă sare.
Apoi mă întorc la calculator, din bucătărie vin valuri de miros de pogăcele, prăjitura preferată a Ioanei care a traversat cele două continente odată cu noi şi rămasă cu bagajele până la următoarea cursă de la Amsterdam de a doua zi.
Scriu aceste rânduri într-o zi pe care aş putea-o considera deja obişnuită, în programul căreia intră: trezirea din somn la 6,30, însoţirea Ioanei la autobuz, apoi a CRISTINEI până la Fortune Kinder Garden, exerciţiile de qigong de lângă bloc împreună cu câteva doamne mai în vârstă pe care Cristina le-a rugat să mă primească şi pe mine în această activitate de la orele 8,30, pe care o desfăşoară zilnic cu candoarea rostirii unei rugăciuni. În zilele cu fenomene meteo adunarea se face la etajul 10 în holul dintr-un bloc vecin, asemănător cu cel în care locuim.
Urmează apoi plimbările prin preajmă, pe aceste străzi cu magazine de toate felurile, prin piaţa aflată la câţiva paşi.
Despre toate acestea voi scrie în cartea mea, pe care o consider cea de a doua aventură în care mă arunc, căci despre China, spre a lumina parţial unele dintre misterele care o fac atât de interesantă, ar fi necesare nu 6 luni de şedere aici, poate chiar ani întregi şi mai ales cunoaşterea limbii.
Dar acest handicap al necunoaşterii limbii va fi măcar parţial înlăturat de numeroasele întrebări pe care le pun şi lămuriri pe care le cer copiilor mei, inclusiv Ioanei care îşi ia deja în serios rolul de îndrumător şi chiar de translator competent.
Mă întorceam cu ea dintr-o plimbare cu bicicletele. În apropierea blocului se află piaţa şi un mare magazin de fructe despre care va trebui să scriu un articol special. Tinerii care muncesc din zori până seara târziu, abia ieşiţi din adolescenţă şi din copilărie, se mişcă precum mărgelele scăpate din aţă. Sunt foarte receptivi şi dornici să fie clientul mulţumit. Unii dintre ei scot nişte sunete ciudate dincolo de ce se poate numi că ar fi vreun cuvânt
- Ce spun, Ioana, tinerii, ce strigă?
- N-am cum să ştiu, fac asta ca să nu uiţi să cumperi ceva de la ei.
Şi într-adevăr ai ce cumpăra. Am nimerit în plin sezon de io tzouri, fructele ce au apărut şi la noi cu numele de pomelo, dar care aici sunt foarte ieftine şi aduse în cantităţi impresionante, ceva asemănător cu grămezile de pepeni de pe la noi.
11/29/2007 Shanghai
|
