|
by Melania Cuc
,, Am ajuns la Sarmizegetusa Regia după o ninsoare. Totul era acoperit de zăpadă groasă, înafară de Piatra Altarului . Sunt sigur că dacă aş fi pus mâna, piatra aia ar fi fost caldă. În spaţiul virgin al poienii am văzut paşii, câţiva paşi porniţi din chiar centrul cercului sacru. Urmele paşilor porneau , apoi dispăreau pur şi simplu... Unde?,,
Foto. Cu Grigore Vieru ( in stânga) si Andrei Vartic ( in dreapta) , Noiembrie 2007, Bucureşti
Povestea asta, poate într-un stil un pic mai altminteri redată, este o confesiune pe care mi-a făcut-o cândva scriitorul Andrei Vartic. Parcă îl vad în faţa mea, cu mâinile aşezate pe masă, un poet, actor şi om de ştiinţă,- un Om conştient de propria-i forţă. Îmi vorbeşte despre o lume pierdută în negura propriiei noastre fiinţe. Andrei e viu şi gata să-mi demonstreze cu probe ştiinţifice şi culturale, că civilizaţia vechii Dacii nu este un mit, este o conştiinţă de sine fără de care, ca popor, suntem Nimeni.
Acum, îmi revin în minte amintirile, vad lui paşii lui cum dispar în zâpada petelor...
Vestea că , în ziua de 2 Iunie 2009, orele 22:50, la Chişinău, scriitorul ANDREI VARTIC a trecut în nemurire, m-a luat pe neaşteptate
Personalitate culturală complexă, a fost de-a lungul anilor deputat în Parlamentul Republicii Moldova(1990), consilier prezidenţial, regizor de teatru, actor, publicist, scriitor, cercetător ştiinţific, editor, filozof şi promotor al culturii româneşte de pe ambele maluri ale Prutului, unul dintre cei mai neobosiţi artizani ai mişcarii de eliberare naţională din Republica Moldova. A fondat portalul VoceaBasarabiei.com. dar mai presus de toate acestea, Anrei Vârtic a fost Om cum, după prietnul său d eidealuri, poetul Grigore Vieru, puţini au mai rămas printre noi.
L-am cunoscut pe Andrei în toamna anului 2007, la Bucureşti, în preajma decernării Premiilor anuale ale Asciaţiei Române pentru Patrimoniu, prin intermediul unui alt gigant al culturii române, scriitorul Arthur Silvestri.
Am luat masa împreună la un restaurant modest dintr-un cartier ridicat de vechii boieri ai unui Bucureşti demult apus.
Andrei Vartic m-a fascinat prin modestia şi modul superb în care îşi expunea frământările de basarabean îngrijorat pentru soarta Patriei, pe care o visa reîntregită. Nu se lamneta, aducea doar argumente culturale şi istorice, făcea paralele între un trecut românesc glorios şi clipa prezentă. Ca om de ştiinţă se folosea cu inteligenţă rarisimă de date şi locuri, de punctele de interferenţă care ţin încă, pe verticală conştiinţa naţională.Unul dintre frumoşii ,, nebuni,, ai Secolului 21, fascinaţi până la uitarea de sine de glia străbună şi restituirea aşa cum a fost a Istoriei Daciei Felix, Andrei venea şi cu pilde care se cunfundau în legendă.
Bărbat în puterea vârstei, unul dintre ultimii stejari majestoşi din codrii spirituali ai Cosminului cultivat de Marele Ştefan, îndrăgostit ca puţini dintre noi de Mioriţa, Meşterul Manole şi mai presus de toate de Eminescu cel mereu curgător prin Istoria Literaturii Române, - Andrei devenea ingenuu, un copil uimit de neputinţa românilor dinlăuntrul Ţării, românii care uitam că dincolo de Prut, sunt fraţii noştri de sânge.
În seara aceeleaşi zile, la ceremonia de premiere, mi-a făcut cunoştinţă cu Grigore Vieru. Am imortalizat clipa printr-o folografie. Acum ei sunt Sus, eu am mai rămas să privesc un timp în ţărână...
Am corespondat din cand în când pe Net. Îi urmaream activitatea publicistică şi de cercetare cu interes. Îl invidiam ca pe un frate mai deştept decât mine, mai bun, care se bătea cu morile de vânt pentru o Idee. Printre multe alte puncte ,, nevralgice,, încerca să desluşească într-o scriere din Secolul 14, o mostră dintr-un posibil alfabet geto-dacic. Unii l-am crezut, alţii am fost scepticii, cei mai mulţi am rîs de posibilitatea de-a găsi filiaţii lingvistice în Codex Rohonkzy.
Acum, Andrei Vartic a descifrat toate misterele care l-au fascinat pe când era pe pământ.
Zalmoxis să te primească cum se cuvine, Andrei Vartic, acolo în Cogaionul pe care l-ai iubit mai înainte de a-l fi cunoscut.
Cu Grigore Vieru, cu Artur Silvestri... la umbră din Pomul Cunoaşterii, veţi continua, cred, să ,,puneţi Ţara la cale,, acolo, de-a dreapta lui Dumnezeu Atoatefăcătorul, pentru că... precum e în Cer, aşa şi pe Pământ!
Tărâna României să-şi fie uşoară.
|
